Handbal

Vă așteptăm în echipa Minardo

Îți place handbalul? Ești talentat sau ai mai făcut sport? Școala Copiilor Minardo te așteaptă pe terenul de joc.
Dacă ai între 8 și 12 ani, vino în fiecare zi de marți și joi (de la ora 19.00 la 21.00) la Sala Multifuncțională de Sport din Orășelul Copiilor Brâncoveanu.

Și în acest nou sezon competițional (2017-2018) vă așteaptă la sală două antrenoare inimoase și dedicate: Gabriela Simion și Denisa Toma.

Gabriela este profesor absolvent al UNEFS și conduce în prezent secția de handbal de la Școala Copiilor, fiind și profesor la Școala Gimnazială Nr. 117. Pasionată de meseria sa din punct de vedere profesional și implicată puternic în tot ceea ce face, Gabi iubește copiii și orice poate realiza împreună cu ei și pentru ei. Respectul pentru ea este primordial în tot ce o înconjoară, însoțit de fair-play și colegialitate. 

Gabi va fi ajutată de Denisa. Fostă handbalistă la Colegiul Tehnic Energetic Rm. Vâlcea și CS Spartac București, alături de care a participat timp de opt ani la campionatele naționale (inclusiv în Divizia A), Denisa este licențiată în Educație Fizică și Sport – specializarea handbal și are atestat de instructor sportiv. Este îndrăgostită de acest sport și mai ales de lucrul cu copiii.

Cele două antrenoare vor conduce grupele de fete și băieți în campionatele municipale din acest sezon. Vă așteptăm și pe voi în echipa Minardo!

 

TURNEUL DE MINIHANDBAL „CUPA MINARDO”

Scoala Copiilor Minardo vă invită în data de 28 februarie 2016 să participaţi la Turneul de minihandbal (fete şi băieţi) „Cupa Minardo”, ce va avea loc la Sala de sport multifuncţională din Orăşelul Copiilor (Sos. Olteniţei nr. 51, staţia de metrou C. Brâncoveanu), între orele 9:00 – 19:00.
12651311_1228091313873945_5372478232894675607_n
Turneul este unul amical şi este organizat de Asociaţia pentru Formare Bucureşti, unde funcţionează echipele de handbal (fete şi băieţi) de la Şcoala Copiilor Minardo.

Se pot înscrie la turneu echipele care au sportivi (băieţi şi fete) născuţi între anii 2005 şi 2009. Taxa de înscriere este de 15 lei / copil.

Prima grupare înscrisă oficial este echipa de fete de la Scoala Gimnaziala nr. 80 din Bucureşti.

Pe langa cupe, medalii si diplome de participare, cei care vor participa la Cupa Minardo la minihandbal – editia a II-a vor avea parte si de cateva premii speciale.

Pentru a primi invitaţia şi regulamentul, cluburile pot solicita aceasta în scris, prin email la office@scoalacopiilor.ro

PARTENERI: Primaria Sectorului 4 si Federatia Romana de Handbal.

SPONSOR: Art Sport Total (http://www.artsporttotal.ro/)


Inscrieri la handbal copii

Scoala Copiilor Minardo, va invita sa va inscrieti copiii la handbal. Dorim sa formam echipe care sa participe la diferite competitii de gen, pe toate categoriile de varsta. Sunt asteptati copiii cu varste cuprinse intre 8 ani si 16 ani, atat baieti cat si fete.

1660369_790934804256267_969929955_n

Impreuna ne vom pregati pentru Turneul de Handbal „Cupa MINARDO” de anul viitor!

Inscrierile se fac telefonic sau prin email pana la data de 01 octombrie 2014.

Va asteptam sa deveniti campioni!

Echipa Scoala Copiilor


Bursieri 2013 la handbal – Scoala Copiilor Minardo

Joi, 5 septembrie 2013, am redeschis antrenamentele de handbal, in forta. Mai intai, toti copiii care au activat mai mult de trei luni in cadrul scolii de handbal au primit Diplome pentru activitatea desfasurata. Dupa aceea, copiii care au avut rezultate deosebite in competitii, au dovedit spirit de echipa si loialitate, au primit Burse si Diploma de Bursier.

Bursele acordate Handbalistilor nostri sunt in valoare totala de 2040 lei.

Sa-i cunoastem: Mihnea Marici, Matei Marici, Leon Wanya, Petru Ioan Albert, Matei Iancu, Alex Marin, David Barzi si Andrei Suta.

Bursieri-Handbal2013

In anul competitional 2012 – 2013 baietii au obtinut Locul III in Campionatul Asociatiei Municipale de Handbal, Cupa Marian Cozma si Locul I la Festivalul Handbalului Juvenil de la Baia Mare. Felicitari!

Pentru anul competitional care a inceput ne propunem sa ajungem in finala Campionatului AMH si sa participam la cat mai multe turnee in tara si strainatate.

Deplasarile in strainatate se vor face cu ajutorul sponsorizarilor, asa ca nu ezitati sa ne contactati in cazul in care puteti redirectiona cei 2% din impozitul pe venit (pentru persoane fizice) si cei 20% din impozitul pe profit pentru firme.

Orice copil este un campion! Alaturati-va echipei de handbal Scoala Copiilor Minardo si va invata stapanirea, rabdarea si perseverenta campionilor!

Va asteptam!

Echipa Scoala Copiilor

 


Preselectie Handbal copii – fete si baieti

Scoala de Handbal MINARDO incepe antrenamentele dupa o vacanta lunga, pe data de 05 septembrie 2013, de la ora 20:00, la sala de handbal din cadrul Centrul Sportiv Apollo. Sunt asteptati copiii componenti ai echipei de handbal Scoala Copiilor Minardo si alti doritori (cu varste cuprinse intre 7 ani si 13 ani) sa practice un sport nobil cum este handbalul.

Pe data de 5 septembrie 2013, de la ora 19:30, la sala de antrenament din Centrul Sportiv Apollo se fac inscrieri la handbal pentru fete si baieti (copii si juniori IV, n. dupa 2001). Inscrierea se face pe baza completarii fisei de inscriere care va fi distribuita atunci si a prezentarii avizului medical „apt pentru efort fizic”.

In anul scolar care s-a incheiat la 30 iunie 2013, echipa noastra de handbal „Scoala Copiilor Minardo” s-a clasat pe locul III in Campionatul Asociatiei Municipale de Handbal, a castigat Cupa Marian Cozma si a obtinut Locul I la Festivalul Handbalului Juvenil de la Baia Mare.

Va asteptam si pe voi sa deveniti campioni!

Echipa Scoala CopiilorDSC_0400


Cu optimism, la handbal!

Acum, la început de 2012, păşim cu optimism pe calea noului an dar în acelaşi timp privim cu bucurie la realizările din 2011.

Dacă până acum am vorbit aici pe blog la modul general despre handbal ca sport sau dacă am dezbătut despre  meciuri importante şi despre realizări ale echipei naţionale de handbal feminin, iată că acum putem să prezentăm şi rezultatul eforturilor noastre de a promova acest sport în rândul copiilor.

2011 a fost anul în care am demarat antrenamentele, anul în care am identificat o sală şi am realizat demersurile necesare pentru a o putea utiliza.

Şi astfel a început munca de închegare a echipei. Nu e un drum nici scurt, nici uşor, dar tocmai aceasta ne dorim de la 2012, să fie anul care ne va aduce succes în această direcţie.

Până să se întâlnească cu prima lor competiţie sportivă, până să îşi arate potenţialul în primul lor meci, componenţii echipei au acceptat provocarea finalului de an şi au participat împreună cu copiii de la celelalte discipline sportive ale Şcolii Copiilor (Majorete, Gimnastică) la CONIL Fest – Festivalul Grădiniţelor, Şcolilor şi Cluburilor din Bucureşti, a-IV-a ediţie.

Prestaţia micilor handbalişti şi handbaliste, constând într-o demonstraţie de pase la care se adaugă Danza Kuduro alături de Majoretele şi de Gimnastele Şcolii Copiilor poate fi vizionată în filmuleţul de mai jos

Premisele reuşitei există, iar pentru 2012 nu a mai rămas decât să adăugăm şi alte ingrediente cum ar fi: seriozitatea şi dăruirea copiilor înscrişi în echipă, efortul susţinut şi munca depusă la antrenamente sub atenta supraveghere şi profesionala îndrumare  a antrenorului (d-nul Adrian Simion) şi astfel vom fi tot mai aproape de succes.

Dragi cititori, părinţi şi copii, vă mulţumim că ne citiţi, că sunteţi alături de noi şi în 2012. Iar pe copiii cu vârste între 8 şi 14 ani care îşi doresc să facă mişcare şi doresc să pătrundă în „tainele” jocului de handbal  îi invităm cu drag să se alăture echipei noastre. Pentru detalii accesati aici: Inscriere. Vă aşteptăm!


Trofeul Carpati cucerit de handbalistele noastre

Din nou handbalistele noastre au fost la inaltime si astfel Trofeul Carpati a fost cucerit de echipa nationala feminina a Romaniei. Fetele au castigat toate cele trei jocuri pe care le-au disputat in competitia pentru castigarea acestui trofeu: 37-24 cu Macedonia, 32-24 cu Polonia şi 35-27 cu Ucraina.

Radu Voina a mizat la această competiţie doar pe jucătoarele din Liga Naţională, fiind mulţumit de randamentul acestora. La final selectionerul a declarat: „A fost un turneu foarte util, în care n-au primat rezultatele, dar e cu atât mai bine că l-am câştigat. Importante au fost relaţiile de joc şi descătuşarea fetelor pe teren. E o atmosferă bună în echipă şi asta contează mult în perspectiva Campionatului European” (www.prosport.ro).

Campionatul european se va desfasura in luna decembrie dar pana atunci handbalistele lotului national au ocazia sa isi mai testeze abilitatile in cadrul unui turneu amical in Franta si apoi in doua meciuri de verificare cu echipa Germaniei.

Ca si suporteri nu putem decat sa le tinem pumnii si sa le incurajam pentru a cuceri noi trofee…

Iar  generatiei de maine ii lansam invitatia de a pune umarul de acum la viitorul handbalului romanesc. Va asteptam sa va inscrieti si sa participati la antrenamentele Scolii de Handbal MINARDO a Scolii Copiilor.


Handbalul feminin românesc, pe podium

Dumincă Naţionala de handbal feminin a României a câştigat Cupa Mondială în Danemarca, prin victoria din finala disputată cu echipa Norvegiei (campioana europeană şi olimpică en-titre). 

Naţionala noastră câştigase puternicul turneu amical şi la ediţia trecută, când a învins în finală tot Norvegia. Ţinând cont de faptul că a fost vorba de o competiţie amicală, se poate spune că avem promisiuni pentru Europenele din decembrie.

Totodată, componenta naţionalei României Cristina Neagu a fost declarată cea mai bună jucătoare (MVP), de la Cupa Mondială de handbal feminin din Danemarca, competiţie câştigată de tricolore. Cristina Neagu a fost declarată cel mai bun inter stânga, dar şi cea mai completă jucătoare a Cupei Mondiale. (http://www.prosport.ro/alte-sporturi/handbal/)


Ce este handbalul?

 Handbalul este un joc sportiv de echipă, care se desfăşoară între două echipe formate din 7 jucători şi constă din acţiuni tehnico-tactice individuale şi colective efectuate de atacanţi, împotriva acţiunilor identice ale apărătorilor cu scopul de a introduce mingea în poarta echipei adverse. Echipa care înscrie mai multe goluri este declarată învingătoare.

Caracteristicile jocului de handbal

· este un joc colectiv accesibil tuturor, deoarece tehnica este simplă şi uşor de învăţat, se desfăşoară după un regulament uşor de înţeles la toate eşaloanele de vârstă şi nu necesită un bagaj motric foarte vast;

· are un caracter dinamic care îmbină deprinderile motrice de bază: alergare, săritură, prindere şi aruncare;

· contribuie la menţinerea unei stări optime de sănătate prin dinamica efortului, contribuie la dezvoltarea unor trăsături de caracter (perseverenţă, hotărâre, fair-play, etc.), a unor calităţi moral-volitive, a unor calităţi motrice de bază şi specifice prin natura jocului şi nu în ultimul rând a unor calităţi intelectuale prin tactica jocului;

· poate fi practicat la un nivel înalt (marea performanţă) printr-o muncă de instruire bine planificată şi bine organizată în cadrul unor şcoli, cluburi sau asociaţii;

· prin cercetarea teoretică şi prin activitatea practică inovatoare, jocul este într-o continuă dezvoltare tehnico-tactică.

Dacă iti place sa arunci cu piatra la un punct fix, s-ar putea sa ai talent pentru handbal. Inscrie-te la antrenamentele noastre pentru un Joc de Handbal de succes.


Cum a aparut jocul de handbal?

Sunt cel putin trei istorioare care ne spun cum a aparut Jocul de Handbal:

Prima se refera la initiativa profesorului de sport, de origine din Danemarca Holger Nielsen în anul 1898. Ideea acestui joc i-a venit atunci cand a interzis elevilor sai sa mai practice jocul de fotbal datorita numeroaselor accidentari, fapt ce determinau foarte multe absentari de la cursuri. Pentru a nu renunta la jocul cu mingea, baietii din clasele superioare au inceput sa joace „fotbal cu mana”. Abia în 1904 se tiparesc primele reguli si se desfasoară competitii intr-un cadru organizat.

A doua istorioara ne povesteste cum, in Cehoslovacia, un inspector scolar pe nume Josef Klemker, introduce in programa scolara, in anul 1894, un joc dinamic foarte asemanator cu jocul de handbal din zilele noastre. In anul 1905 profesorul Vaclav Karas din Praga consacra acest joc in scoli, dandu-i un cadru competitional cu regulament.

Cea dea treia poveste vine din Germania, in care profesorul Karl Schelenz, seful catedrei de atletism din Berlin, a folosit la antrenamente diverse jocuri dinamice cu mingea transmisa de la un jucator la altul cu mana. El a dezvoltat handbalul cu 11 jucatori ca sport national in anul 1919.

De remarcat faptul ca acest sport a fost mai intai imbratisat de copii, in scoli, pentru ca ulterior sa „prinda” si la adulti.

Va invitam pe toti copiii sa va inscrieti la antrenamentele noastre de handbal! Si voi puteti fi Olimpici!