Planuri pentru 2013
Au trecut sarbătorile … ne întoarcem la antrenamente cu forţe proaspete şi chef de multe victorii. Echipa noastră de handbal Juniori IV a câştigat anul trecut două meciuri în Campionatul Asociatiei Municipale de Handbal. Pentru anul acesta ne-am propus şi mai multe victorii.
De aceea, vom organiza un cantonament de pregatire la care pot participa toţi copiii născuţi între anii 2000 – 2005 care sunt înscrişi la handbal până la data de 25 februarie 2013.
Cantonamentul se va desfăşura la Piatra Fântânele – judeţul Bistriţa, la vila RAAL. Copiii vor sta câte 3 in cameră. Sunt asigurate cele trei mese pe zi, iar programul de antrenamente va fi intensiv, îmbinat cu excursii la: Castelul Dracula, Mânăstirea Naşterea Maicii Domnului, Rezervaţia Tăusoare-Zalion unde se vor vizita peşterile cu acelaşi nume. Seara va fi organizată discotecă şi jocuri pe echipe.
Transportul se va face cu autocar clasificat (cu aer conditionat) dus – intors.
Perioada: 04 august – 10 august 2013.
Tarif 600 lei / copil, participă doar copiii inscrişi la sporturile din cadrul Şcolii Copiilor.
Mai sunt doar 9 locuri libere. Grabiţi-vă să vă înscrieţi la Handbal! Învaţă de la campioni!
Vă aşteptăm!
Echipa Şcoala Copiilor